Conducerea Bisericii Filadelfia
Conducerea Bisericii

Oamenii credinței care din inimile lor își investesc timpul, competențele și finanțele pentru dezvoltarea unei biserici locale merită o conducere demnă de încredere. Ei își doresc conducători care se auto-conduc cu integritate și respect în procesul decizional în vederea cultivării valorilor lui Dumnezeu și îndeplinirea misiunii încredințate de El.

Noi suntem ghidați de Echipa de Conducere

Echipa de Conducere este condusă de Pastorul Coordonator. Această echipă supraveghează lucrarea și activitățile de zi cu zi ale bisericii. Acești conducători facilitează procesul creșterii spirituale și organizează slujirea familiei noastre spirituale. Ei sunt dedicați total Bisericii Filadelfia și slujesc cu normă întreagă.

  • Doru Cîrdei
    Pastor Coordonator
  • Pavel Grăjdaru
    Pastor Executiv
  • Alexandru Penzari
    Director Liceu
  • Lilia Guma
    Director Muzică și Producție
  • Vadim Petrov
    Director Administrativ

Noi suntem protejați de Consiliul Consultativ

Membrii acestui consiliu sunt oameni de succes din cadrul Bisericii Filadelfia, cu experiență profesională, care au rolul de a consulta Echipa de Conducere cu privire la buget, proprietăți, finanțe, legislație, etc. Ei nu ne spun ce să facem, ci ne ajută să facem în mod corect ceea ce facem; nu sunt angajați ai bisericii.


Noi suntem susținuți de Supraveghetori

Supraveghetorii sunt pastori cu influență internațională, care iubesc Biserica Filadelfia și sunt dispuși să o susțină. Ei pot fi solicitați de către Echipa de Conducere sau Consiliul Consultativ, pentru a oferi soluții în caz că Pastorul Coordonator se comportă în mod netransparent sau inadecvat.

  • Pastorul Petrică Lascău
    Phoenix, AZ, S.U.A.
  • Pastorul Desmond Frey
    Kandern, Elveția
  • Pastorul Mihai Dumitrașcu
    Galați, România