BOTEZUL

DESPRE BOTEZ

Botezul este un pas important al ascultării prin care demonstrăm altora că în mod personal i-am dat toată încrederea Domnului Isus. Deoarece Isus s-a botezat când a fost pe pământ și a poruncit botezul, noi ne botezăm pentru a urma exemplul Său și pentru a ne confirma poruncii Sale. Urmașii lui Cristos, când se botează sunt scufundați în apă pentru a se identifica cu moartea Domnului, iar prin ridicarea din apă se identifică cu învierea Sa din morți. Noi credem că botezul în apă este declarația publică a trei lucruri importante: ești un urmaș devotat al lui Cristos, ai început să trăiești o viață transformată de Cristos și ai devenit parte a unei noi familii – Biserica lui Cristos.

BOTEZUL LA FILADELFIA

EȘTI GATA SĂ TE BOTEZI?

Fii oaspete la un botez
Participă la o adunare când are loc un botez, pentru a asculta declarația publică a credinței persoanelor care se botează. În mod sigur îți va prinde bine să vezi modul în care oamenii care au decis să-și dedice viața lui Cristos se botează, așa cum a poruncit El.

Totul este pregătit
La Filadelfia noi luăm toate măsurile administrative și sanitare pentru a facilita botezul. Apa este filtrată, dezinfectată și schimbată după fiecare persoană, excepție făcând doar cei care locuiesc în aceeași locuință.

Solicită botezul
Dacă ai decis să-ți dedici viața lui Isus și să te botezi completează Formularul de Comunicare. Unul dintre pastorii bisericii te va contacta și îți va explica în ce condiții și când poți fi botezat.

Vezi ce spun cei care s-au botezat
Vizualizează declarațiile unor oameni care au experimentat transformarea vieții prin credință în Isus, și-au dedicat viața Lui și s-au botezat, aici.

Mai multe învățături cu privire la botez
Oamenii adesea au întrebări de genul: De ce să mă botez? Trebuie să mă botez din nou? Vizionează aceste resurse pentru a învăța mai multe cu privire la botez, aici.