CENTRUL CREȘTIN „BETANIA”

Biserica Filadelfia a fondat și administrează organizația de binefacere (non-profit) Centrul Creștin „Betania”. Scopul acestei organizații este cel de a sluji nevoilor materiale și spirituale a persoanelor din categoriile vulnerabile.

Casele pentru copii

Din anul 1999, deținem zece case pentru copii (orfelinat de tip familial) amplasate la periferia orașului în care slujesc părinți voluntari, credincioși devotați din biserica noastră, pentru a crește într-un mediu de familie cu valori divine, copii abandonați, orfani, etc. Sute de copii au beneficiat de căldură părintească și educație excelentă în acești ani de activitate. Tot aici oferim și condiții de cazare pentru elevii de la Liceul Moldo-Finlandez.

Locuințele sociale

Punem la dispoziția văduvelor cu copii, precum și a familiilor grav lovite de sărăcie, spațiu locativ în blocul de locuințe al Centrului Creștin „Betania”. De asemenea, ajutăm acești oameni pentru reintegrarea lor în viața decentă, pentru a-și putea asuma responsabilitatea autosusținerii.

This post is also available in: Rusă